Clipa miroase a busuioc
cules târziu, în păcat.
și vocea riduri mi-a lăsat.
Aseară, la nașterea dorului,
Ai plecat, te legănai,
Ca frunza risipind final.
Mi-au luat resemnarea ca un omagiu rival,
bunelor intenții din soare.
Ai zâmbit, lăcrima ora,
și-mi trecu pe tâmple,
Puțin din albul ceții
Din care-mi hrănesc speranțele.
Visul așezat între noi
se răzvrăti candid,
dar plânsul tardiv,
fu înghițit de gălăgia vânzătorilor de iluzii.
Căzui pradă paralelei ce mă doare și acum
către tine...