Din Poartă-n sus, acolo e savoarea
Brașovului. Nici nu mai e un altul
Să poată face din vecie saltul
Spre seva frunzei ce-a păstrat răcoarea.

Mi-a dat pruncia, mi-a trasat înaltul
De unde-n vremuri s-a topit ninsoarea,
Ca să îmi toarne în străfund licoarea
Ce-a poruncit vocabulei asaltul.

Îi știu poteci de taină cum respiră
Egal sau aprig, pustiit sau blând.
Atinge la răstimpuri corzi de liră

Învăpăind iubirile pe rând.
Pe funia vegherilor se-nșiră,
Ca să trudesc și azi cu el în gând.


23 octombrie 2007