nu recunosc decât trecutul.
trecutul care mi-l-ai luat.
ce vise ai putut clãdi
în întunericul ce mã facea anemic...

dincolo de florea ce erai,
era un suflet,
un suflet ce-l iubeam
si care mã iubea.

credeam în viitorul îndrãgostiþilor,
care deºi se mai certau,
cu ploaia lacrimilor lor
udau copacul cel alcatuiau.