ciripitul coțofenei străpunge-
ca o baionetă,
cerul obosit după o noapte de veghe.

mândro, în fata porții tale
buturugile-
aducătoare-aminte al sărutului patimaș de-astă vară,
și-au pus broboade albe.
sparg semințe de dovleac
aruncând:
coji de nepăsare,
coji de renunțare,
coji de împietrire.
murmurul babelor este dus de crivaț ca un ecou:
“ vremea dragostei
a trecut…
a trecut…
a trecut…odată cu strigătul cerbilor.”

fâss-sfârr…!
din brațele ulmului își ia zborul coțofana.
“ nădăjduiesc că-n primăvara care va veni,
o să-ți fie dor de mine..."
spuse gemând de durere copacul