I Primăvara

Se-anunță primăvara
cu-n buzdugan de patimi
și rații de căldură
în tocul de la uși,
iar eu, ca niciodată,
de frica avalanșei,
adulmec pe la colțuri
cu palmele căuș;

Mă văd ca-ntr-o oglindă,
cu venele deschise,
foșnind de încordare,
tristețe și de zel
și-mi tatuez cu grijă,
în carne, la răscruce
de dragoste și viață
nescrisă-un ghiocel.

Se-ntorc din nord, în stoluri,
pe treptele de spumă
mari păsări care-l poartă
ca pe-o solie-n clonț,
dar tu privești, rămasă
sub lespede, în iarnă,
cu ochi-adânci și umezi
ca urmele de glonț

și hotărăști deodată,
cu glasul tău mai aspru
ca fulgerul ce urcă
mânia în Olimp,
că zborurile-s frânte,
miresmele - minciună
și nu e primăvara
în mine - anotimp.

II Vara

O vară ucigașă
împlântă fără milă,
la nouăzeci de grade,
în trupul meu de var,
un soare fără luciu
și pe cearceaf, din rană,
ca să se-adune bronzul,
mă-nvârt precum un zar.

Trec orele mai limpezi
și la apus le număr
cu scoici, căci fără tine
mă plictisesc perfect,
chiar dacă sap nisipul
ca să găsesc comoara
și urmăresc în zare
orice catarg erect.

Doar câteodată-n spuza
neadormită-a nopții,
la pas cu mine însumi,
în taină mă amuz
când văd împerecherea
la pești și cum sărută,
păzind stabilopozii,
meduza un meduz;

și-atunci de-atâta sare,
de-atâta fum și umbre
îmi pun fără crâcnire
un diagnostic sec:
e vară; sunt tentații;
sunt istovit de muncă
și fără doar și poate
sunt singur și zevzec.

III Toamna

Aș vrea să-mi umble toamna
ca viermii pe sub piele,
să-nlăture cangrena
cu sevele din vii,
când îmi anin privirea
de vestede amurguri;
să ametesc de zborul
cocorilor târzii;

să-mi potrivesc avântul
cu darabana ploii
din învocarea verii
la ultimul apel,
dar când deschid fereastra
să mă sărute frigul
și să îmi dăruiască
un guturai rebel;

să trec culcându-mi visul
în pat de frunze moarte,
cu aripile umezi,
pe-același vechi făgaș;
să-mi ispăsesc osânda;
să-mi regăsesc pumnalul
și să întreb de tine
precum un ucigaș;

și-aș vrea, dacă se poate,
torturile tristeții
să înconvoaie ziua
sub voalul alburiu;
să îmi întreb cu grijă
furtuna insomniei,
când toamna mă curtează,
dacă sunt mort sau viu.
IV Iarna

Întârzie de-o lună,
la întâlnire iarna
și îi pândesc zăpada
înghesuit în beci,
acolo unde-n umbră
bolborosește vinul
și Sfântu-mi dă dispensă
la chefuieli pe veci;

o mai astept o lună
până termin butoiul
și până când iubito
la altul o să pleci,
lăsându-mă drept pradă
copiilor zanatici
cu ochii de mătase
și picioruțe reci

și-apoi din resemnarea
întinderilor albe
- o țintă deturnată
în nefirescul meci
cu bulgări de zăpadă -
voi emigra spre lună
atras de vin și sange
cu-n stol de lilieci;

voi fi în urma iernii
un Moș Crăciun destoinic
cu nasul de căpsună
și țurțurii în teci,
dar am s-o prind odată
și am s-o strâng în brațe
până-o să plângă viscol
la capăt de poteci.