Te iau în brațe și privim cum marea,
Cu sete nebună izbește în stânci,
În mințile noastre-ncolțește uitarea,
E vremea de gânduri și doruri adânci !

Gândesc cum la piept țin o comoară,
Fără de seamăn și fără cusur,
Cu brațele ei cum mă-nconjoară
Și brusc cum se face liniște-n jur.

E liniștea nopții lăsată pe mare,
O liniște surdă, curată, mormânt,
Răsare, se naște, din apă și sare,
Încearcă s-ajungă la noi pe pământ.

Te simt cum tresari la fiece val,
Care se-nalță izbind violent,
Picături fine ajunse pe mal,
Îți mângâie fața pentr-un moment.

Ridici privirea, ușor, îmî zâmbești,
Semn să m-aplec și să te sărut.
Momentele-acestea nu sunt lumești,
Momente pe care de-o viată le-am vrut.