Amintirea trecutului îneacă prezentul,
Iar sufletu-ți alunecă în întuneric:
Locul sumbru unde doar un gând puternic
Te-ajută să reziști singurătății – stihul.

Și astăzi cred și scriu că amintirea
Ajunge dincolo de criptă, în viața eternă,
Risipindu-se în această lume solemnă,
Fără să mai rămână nimic; doar adierea...

Stau în tăcere pierdută... și simt
Cum pereții uzi ai cavoului m-apasă...
Văd pe fața-mi pustie cum toată viața se lasă
Pe buzele-mi reci, ce-mi șoptesc să te mint.

Mă rog să mă-ntorc doar o zi pe pământ,
Să-i mai văd pe cei dragi, și lumina
Ce o vedeam măreață și doar ea mă alina,
Când rătăceam prin pustie cu soarele sfânt.