Dormind vertical în pestii nisipului, suspendat de umbrele sânilor, toamna avea sânii de metal argat, ploua pianul sângereazä pe umärul salciei, plouat pianul se rupe în tainele mâinii, plouat pianul se fäcu lut.
Pe vecie pestele nisipului din lutul pianului dansä sânii zeitei Mamatum, pânä solzii ideii, rob pânä la plecäciunea zämislind destinul, duhul päcatului avea gura fecioarei, pulpele ei miscând clopotul bisericii...biserica pianului unde nisipurile plouä cu pestii scrierii în secerisul mortii, elixirul de cinabru din copitele dragonului, nouä pietre sorbind apa lutului înläntuit, trei Moire cu pärul de nisip si de pesti...
Grâul verbului trup pâinEA ideii cu mâna stângä mai lungä decât cea dreaptä, ea se acoperi cu vinul coastelor si cu pâinea de pe munte hräni corbii furtunii ce alungä nisipul pânä la strigät, strigäte se fäcurä trup.
Hina nisipului unde-ti adapi grâul, arborele pestelui de lut unde nisipurile lui Tinirau, totem sânul cu care mângâi piatra verb pânä la torsul täu de peste...douä trupuri în pianul täu se zbat modelând lutul cu verbul pianului rupt în toamnele mâinii din toate anotimpurile.
Verbul pestelui pe nisipul pianului ...
Sânii täi de elonim pânä-n verb se furä!