Sunt cea mai urâtă femeie din lume
păr ciufulit răsfirat în vânt
urechile mi-s clăpăuge
însă membrana lor vibrează la cel mai jos sunet
buzele mele ...vorbesc rar, atunci când
momentul este potrivit de a vorbi.
Umerii mei sunt lați puternici
împovărați de muncă și ganduri
Dar ...tac.
Sânii mei înfloresc doar atunci
când primul strigăt își cere dreptul la viață
având izvor dădător de bucurie, creștere
și mai ales suc roditor vieții
Dupa aceea devin minusculi ca și cum n-ar fi fost.
Sunt cea mai urâtă femeie
cu coapsele mari
să pot duce pe ele rodul pământului
și plânsul primului fir de iarbă;
sunt paranteze, prin ele trece nestincherita
briza albastră a mării
Tălpile mele sunt mari, bătătorite
ce lasă urme umede pe nisipul mării azurii
Soarele îmi stă deasupra și-mi luminează
sufletul
încălzind tălpile , făcând nisipul auriu
ce marea îl sărută necontenit.
Am o inimă mare...cât roata carului
unde păstrez în compartimente
sănătatea
afecțiunea
iubirea
cântecul
un strop de răutate pentru pentru cei ce
cu ochi de ciclop ma devorează din fapte și cuvinte
Ei nu cunosc, nu știu sensul adâncimii pure
din fibrele trupului meu.
Sunt cea mai urâtă femeie din lume
și totuși barbații mă plac
lumea din jur mă iubește
pentru că sunt urâtă si altfel.
Nu duc lipsa de nimic, doar un strop de ploaie să am...
mă mulțumesc și mă simt bine.