când cade ca o ghilotină
iarna în nordul plin de ceață
și, prin fiorduri de lumină,
sufletul gol la porți ne-ngheață,

când cerul e mâncat de carii
sau alb ca blana unui miel,
i se-aburesc iar ochelarii
colegei blonde din Săcel.

și, deși iarna stă grozavă
și grea-ntre noi precum un zid,
ea pare o zeiță slavă
descălecată din Ohrid,

ce-și aranjează „her năframa”,
intrând pe-aceleași strâmte uși,
într-o romgleză-n care drama
nu-și va găsi nicicând culcuș