în ultima vreme...
aproapele nu-ți mai întinde
o cană cu apă,
pur și simplu, ți-o toarnă
în cap -
ce rost mai are să te întrebi:
de ce?

în ultima vreme...
omul este înlocuit tot mai mult,
iar lumea devine,
normal,
o melodie cântată
de omul invizibil,
la pian...

pe cărarea sufletului...
bate vântul, șuieră un nu!
și irisul se schimbă
pe culori de bani!
și teatrul își mută scena
în aer liber...
ne încolțește, ca un câine!

mi-e teamă să mai culeg
flori...
să-mi pun busuioc în păr!
poate că totul mi-e potrivnic,
dar voi merge până la capăt...
am să cred mereu
în picătura sufletului...

29 mai 2007, 14:42
Doimea materiei