Aștept...

Aștept să treacă și anul ăsta, zic, și gata.
Iar până acum tot așa:
am împărțit anul, lunile, săptămînile, zilele, orele,
jumătățile de oră, minutele
între o așteptare și alta.
Mai întîi întind timpul (trag de timp) între sărbători –
nu contează ce fel de….
După Anul Nou, aștept să vină martie,
apoi Paștile, apoi să vină vara, apoi să treacă vara,
apoi 1 septembrie (încă nu mi-am pierdut obișnuința de a începe
măcar imaginar anul de învățămînt), apoi să treacă toamna,
apoi să vină Crăciunul, apoi…
Iar timpul dintre sărbători îl împart
în zile de naștere (am o memorie bună la cifre),
astfel, fiecare zi îmi amintește de cineva anume
și aștept ziua următoare ca pe o mare promisiune,
dar ziua următoare e destinată tot așteptării.
De abia cum începe ziua de muncă, aștept mai repede
să se termine, aștept să vină ora prînzului, apoi cina,
aștept poate să vină cineva, aștept să călătoresc…
Aștept în pragul casei, aștept afară, aștept în birou, aștept cînd citesc, aștept cînd vorbesc cu cineva, aștept cînd merg pe jos,
aștept cînd merg în troilebuz, aștept cînd sînt la țară,
aștept cînd sînt la oraș, aștept cînd mănînc, aștept cînd mi-e foame,
aștept cînd aștept…
De cînd aștept am și uitat ce anume aștept.
Dar aștept cu siguranță ceva.
Cînd se va ivi, voi ști precis că anume asta e.
Mai aștept să treacă și anul ăsta, zic, și gata.