Mi-am deschis abia pleoapele îmbrăcate în ploi,
am atins cea dintâi fereastră a zorilor,
mi-am amintit apoi privirea ta de ger
și fiecare atingere din prag de seară;
ulterior m-au zdrobit pereții anotimpului metalic,
sezon trist al iubirii…
acum privesc spre norii îmbrăcați în sânge
și simt fiecare zbucium al cerului,
ascult livezile cu îngeri cum își dezbracă ramurile târzii;
tu mă admiri dintr-o oglindă opacă,
pierdut în așternutul unei patimi,
contemplând cu ochii tăi de mare reci și aproape imobili.