Când plouă asfaltul se face tărcat de băltoace în care se vede cerul și dacă ești atent la apă și nu la pământ din cele 30% de suprafață mișcătoare poți crea o realitate în care calci ca Isus direct pe cer și nici nu cazi și nici nu zbori, dar mergi...
Dar ceea ce nu știm este că, înainte vreme, a fost odată ca niciodată, există o băltoacă-mamă, mama tuturor băltoacelor care este de fapt o gaură camuflată în băltoacă și nu e băltoacă adevărată, ba chiar nici nu vă explic, pentru că ați înțeles deja...
Ați înțeles deja că atunci când mergi pe cer și te apropii de băltoaca tuturor băltoacelor care este una, veșnică și nici nu a și nici nu este și nimic nu se aseamănă ei, dar mergi...
Treci dincolo.

Treci dincolo.
De partea cealaltă de oglindă, în care te trezești fără să observi și îți continui drumul, crezând că ești în aceeași lume, crezând că totul e la fel, că totul a rămas așa cum era,
Dar...
Dar Totul e la fel, totul a rămas exact, exact, exact la fel, și ești în aceeași lume! și-ți continui automat drumul și viața fără să ți-o observi și vorbești cu oameni necunoscuți despre știri care sunt exact ca prietenii tăi și dormi.
Băltoaca băltoacelor pe care o putem numi convențional Taus era acolo unde acum e pustiu și ne trebuie atâta ploaie ca să apară din stratul imens de nisip care va înghiți toată apa acestei lumi, încât chiar dacă vom începe cu toții să plângem, ne trebuie 369 de omeniri ca să apară.
Și acum că știi aceste lucruri, ia-te de încearcă să convingi măcar pe cineva să lase femeia, să lase casa și televizorul, să lase berea și ziarul și să plece în pustie să plângă!.....