poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-19 | |
În cãutarea mângâierii târzii
Prin rãsfrângere ºi clare amãgiri de teapã mobilã, mã situam în ochii ei, ca sã plec de aici, neºtiut, cu vedere nouã asupra lumii. Privirea ei, cu valize pe unde, îmi restituia aurul vesel al planurilor desuete. Aluziile noi la Moliere nu mai aveau cauze adevãrate, Bolnavul închipuit se juca dupã insinuãrile cu neantul. În mediu s-a întipãrit imaginea unor detalii de recuzitã. Fugeam de noi înºine, ºi ne regãseam, dupã un timp scurt, în haine ºi-n suplicii strãine. Am vrut sã te mângâi, când agonizai, dar m-am ars. Aveai în mânã un sfeºnic, luat din aerul sfârºitului personal. Confesiune de la tribunã I. Cum aºa, a spus Torquatus, aº vrea sã ºtiu ce nu accepþi. „În primul rând, am replicat, dacã, prin orice artificiu retoric, nota de risc negativ, ce stã în baza de date, ar deprinde amplitudine, partitura semnificantã s-ar deteriora în efortul oratorului de a o corija. De ce într-un discurs de valoare desuetã, sã se revigoreze vreo componentã, prin feed-back artificial? Cei care pretind moderaþie în preocupare, de teama renaºterii sinelui din pasiune, n-au voinþã de atitudine contrarã. Într-un simpozion, din impresia propriei confruntãri cu vii dedublãri mascate, ne vom relaxa abil în spaþiul condiþiei de spectator. Limitându-mã la sinele în parcurgeri de obstacol zadarnic, pe mine ar creºte mai multe rânduri de piei. Cei care trag de mine sã afle adevãrul, vor rãmâne posterior, cu senzaþia suprafeþei”. II. „Când m-am hotãrât sã diversific temele pe care le-au tratat cei mai îndrãzneþi fiosofi greci, alãturi, încrâncenaþi ºi siguri pe traiul lor, unii, din culpa îngrijirii ºi a mãsurii în preocupare, vor scrie despre dezacordul cu propria inimã, atribuindu-mi-l exclusiv. Alþii, cu aplecare la oral, vor declama impresii despre natura în rang inferior. În al doilea rând, sprijinindu-mã pe autoritatea imboldului vetust, voi diminua, pe cât posibil departe de mãºti, conflictul de virtuþi. Voi reclasifica, dupã opinii ample, de la Aristippus încoace, pe toþi cyrenaicii. Decurge din plãcere, indiferent de felu-i, forma înþeleasã a gestului de pace. Finala destinaþie în trai a cailor, pãscutul? Umbletul acestor animale, grele de nesaþ, e insuflat de zei, anterior istoriei trapului. Cine aduce aminte despre manopera creatorului sãu, în aparenþã de curs sau de atitudine? În rãscrucea de sânge a Imperiului, nisipul de barbã roºcatã”. Vãzduh sedentar Înþeleg sensul miturilor sau trebuie sã iau lecþii în consecinþa afirmãrii, despre amurgul regal? În faþa acestei plãci de zgomot târziu, nu discern preceptele plãcerii hazlii. Pãrintele spiritual poate evita obiecþia obscuritãþii în discurs, debitând motive ale apartenenþei la ºansã, într-un colocviu lãmurit. Dacã auditoriul spune: „uit de mine. Mare mi-e bucuria. Aripile de cearã se topesc de bucuria lui Phaeton în zbor”, se poate interpreta: exponentul acestei opinii a doua, n-o acceptã de fapt, el vrea sã asculte argumentul abuzului de matcã. Sã ne oprim asupra aspectelor din carte ºi sã vedem ce anume acceptã fiecare: miºcarea plãcutã în corp, pe care o trezeºte, din somnul viciului, voluptatea plutirii, ºi ce respinge – distribuþia iluziei în scopul deciziei clare. La capãtul discuþiei, vom trage o cortinã peste afect ºi peste iubirea cea nouã. Cântul I Din oglindirea ideii de revoltã, în realul ca spuma ideologiei vagi, Nestor a luat scutul, pe inimã având o supãrare albã, mai apucã de lance o zdravãnã concreteþe a poftei de luptã, ºi iese pe câmp. În urletul morþii se frânse elanul, sãgeata care-l stinse, drept corn îi stã. Umbre de copite pe-ntinsa goanã de cai. O voce a secolului În timp ce starea plãcerii de a fi bãut vin, îl înaripeazã, plin de emfazã, declarã: „mai aprig se înalþã fumul chemãrilor, decât întâmplarea, fapta ei. Comoara e neînþelesul dragostei primare în prezentul necopt al fiorului zor. Atins de moalea durere a rãnii în amor, simt în mine putere de fatum, asupra mersului de lucruri care îmbinã asfinþitul cu somnul castelului gol. Tu vei rãmâne-n cort, surprins de amãgire, în strigãtul armelor se va fi rãsfrânt scutul. Simþirea ta va duce zeului fãpturii tale-n graþii, cutremur de luminã, spre lumânare adânc abãtându-se stropi ai vinului turnat în cupã, de roaba cu plete frumoase. Pâlpâirea albã, al cãrei ecran pare a fi zeul iubirii-n final, coboarã în revers, din luminã în relaþiile cu aºi în arta rãzboiului de care.” Oracolul trece prin fum, capul somnoros al unui cocoº alb. (Poeme apãrute în revista "Scrisul Românesc", Nr. 2 / 2008) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate