Pământ încărunțit de iarnă,
îmbătrânind, tu înflorești
vitralii albe în ferești,
când fluturi albi încep să cearnă,
darul tăriilor cerești.

Un foc etern păstrezi în vintre
de seve dătător și viață.
Paloarea ta e doar o ceață,
sau voal de chiciuri puse printre
lăstari și pomi, spre dimineață.

Curând, din mantia omătată,
căpșoare albe vor cerși
lumina, spre a înflori
pe pajiștea împovărată,
de verde-n tonuri viorii.