angoasă în căile dumiririi față de sine,
profunda teamă de întuneric, pustiu, viitorime;
incertitudine mai pleacă, speranțele să învie.
șansa ta e dragostea nedisimulată, a vieții floare
stropită din belșug cu lacrimi ferice și visare,
pofta ținută-n frâu, dedicari cu abnegație,
beatitudinea ce te încearcă în nopți bogate-n stele,
sub razele de răsărituri ascultând triluri de mierle
grăind mugurilor povețe, aducând zâmbete pe fețe
caste de copii, copile care întristați pierdeau speranțe.
radiezi când șansa pogoară alene peste tine,
vibrezi pe-a universului iubirii și îngemânate suflete
găsești pe lângă tine când șansa ți-e pecete
poetizezi abstractul concretizând prezentul:iubire, pace.
șansa omului e datul fericirii, lumina ce o dă la lume.