învăț la oglindă cum să mimez nepăsarea
mă pregătesc pentru marea întâlnire
împăturesc cuvintele în patru, în opt, în
șaisprezece
le dau foc
le înghit cenușa
să pot, astfel, imita cu naturalețe tăcerea

hai sa fim seriosi, destinule
de ce crezi că mă poți păcăli afișând detașarea și satisfacția?
chiar în rânduiala aceasta de lucruri
nu mi-au scăpat niciodată nuanțele de necuprins
și sclipirile maronii ale sufletului lumii...
dar am să-ți fac pe plac
am să-ți dau bună ziua cu voce egală
fără nici o lacrimă
fără nici un hohot de râs
fără să implic nici un adânc al inimii

știu
pot
poate oricine

exersez surâsul din care lipsește semnificația
nu l-ai vazut niciodată pe chipul meu

am supraviețuit zadarului iubirii

sparg oglinda
copiii se miră "ce are mama?!"
să te uit totuși...