m-aș plânge, n-am timp

trupul meu tânjește cu gura uscată
amnistia căderii,
se-mpiedică prostul în presimțiri de brazde și germinări,
înainte, aceeași linie dreaptă pe care alergi
cu sânge sleit și genunchi de tifon
dracul ăla numit conștiință
își vâră fluierul între buzele cărnoase
și se scălâmbăie
haide nevolnicule înverșunatule
tremurătorule,
doza de doping s-a terminat
linia de sosire s-a mutat
mai spre iad
mișcă-te, strânge-ți carnea cu dinții,
în cursa asta, câstigă cel care moare
vertical.