Un asemenea razboi se apropie,il vad chiar in fata mea.Nimeni nu-si da seama,insa toti purtam o batalie continua,cu noi, cu ceilalti,si cu nimeni in acelasi timp.
Stropi de ploaie,o ninsoare de cutite dupa mine,doar ca vantul le-a curatat de sange.Injunghie pamantul meu iubit cu nepasare de durerea lui, apoi tot in el se ascund.Aproape la fel de josnic ca si oamenii, numai ca ele ne servesc cu apa.
Plang,plang ca un prost in ploaie,imi fredonez propria melodie catre moarte,ma uit cu o lasitate demna de dispret catre mormintele vechi si neingrijite de langa mine. « Acolo o sa ajungi si tu. » imi aud vocea mintii cum isi bate joc de mine.
Recunosc,imi este frica de adevar.Poate asta ma face special printre ceilalti.Sunt sincer,umilitor de sincer.M-i se face greata pana si cand imi aud vorbele: ’’Prieteni adevarati, dragoste sincera’’.tampenii,toti stim ca nu sunt adevarate, insa continuam sa ne prostim,doar de dragul Domnului.De dragul de a ai mai da un motiv de a ne batjocori.
Muritori,sunt atat de ridicoli,putem muri intr-o secunda.Cine are noroc asa pateste,insa altii, cum sunt si eu, sunt lasati sa se chinuie in mizeria asta de viata.M-as omora chiar eu.insa asta nu ar face decat sa-mi mai puna un cuvant in lista de pacate si asa incarcata peste masura.
Ma rog de atatia ani la Dumnezeu sa se indure de mine si sa-mi curme suferinta, insa nu are rost.Cine sunt eu ca sa ii cer Domnului ceva ? Un punct pus din intamplare pe suprafata lumii Sale doar ca sa mai ajute la distrugerea ei,patetic.Nici eu nu-L inteleg.
Si,ca de obicei,cand vine vorba de realitate ,schimb repede subiectul.Oare de ce mai vorbesc de altii? asa este gandirea noastra,limitata.Cand nu ne convine ceva ne purtam de parca n-ar exista,sau,il facem sa nu mai existe.Este un obicei primar,adevarat,se mentine de la inceputul lumii.Degeaba a avansat tehnologia daca gandirea a ramas aceeasi.
Ah.Cerul s-a indurat sa nu ne mai tortureze,suntem demni de mila.Nu-i de mirare,pana si o ploaie ne sperie.
Acum,nu-mi ramane decat sa-mi astept sfarsitul.sa astept pe banca de langa mormantul ce mi-a fost sapat de la nastere,de proprii parinti.