Când aripile-și iau zborul,
când penele-și varsă culoarea pe slovele noastre,
când stropii de sânge calcă în urma pașilor noștri,
atunci... simțim anii tremurând
în cântul păsărilor cu ochi albaștri;
atunci... simțim freamătul zborului căzut peste ape;
atunci... simțim vocea munților și mirosul brazilor;
Da!... atunci murim pentru-o clipă
și trăim pentru-o veșnicie...
deoarece acesta-i lutul din care ne tragem
și inima din care ne-am rupt secundele
pentru că aceasta-i urma trăirii
și totodată urma trecerii..
De fapt... trecerea-i zbor,
zboru-i aripă,
aripa-i pană,
pana-i stih
dar stihul?...
E urma pașilor noștri...