eram doar un copil mergeam la pădure să dorm
în cimitirul ei de frunze visam că sunt
păsări căzute
din stîlpii de înaltă tensiune

pe-acolo trecea și bunicul drept pădurar
avea un topor cît casa se sprijinea în el și zicea
fi atent
cred că voi deveni bastonolog

cîte un copac adormit se suia la cer
era serios ca iarna pe urmă
murea de rîs înflorea ne lua
o tonă de frig de pe inimă

ah și mai sper că adevărul ultim îl dețin doar alții
că io mi-s mic și-al naibii că nu am nimic
deși mă asiguri că pe ici pe colo
aș mai beneficia
că ar trebui să am în vedere
un unchi de veri din frați sau o zvîcnire
de afecțiune înrudită
cu toată răceala asta pro-
fundamente toridă

mi s-a făcut urît mă agit așa singur
pe cînd fetele se odihnesc liniștite
în pat cu be-em-zmeul lor frumos
discut cu un copil stradal îmi spune uite
tricoul meu e numai franjuri
e numai bun să-mi curăț tenișii jerpeliți

zice jos la metrou cînd trece ambulanța
cîinii comunitari latră la lună
mai cerem și noi zice așaa un fel de onorar de trotuar

ah și cei mai mulți cred că doar ei mai știu
cum se înghite foamea
așa printre firmituri e un ospăț exclusivist de manechine
sub auspiciul lui să-i îmbrăcăm pe cei goi
la care se subscrie deși pe alocuri
e o ceață foarte descriptivă

eu vă salut le zic cu toată reverența
care se mai cuvine respectiv
cu mîna mea ruptă de copil
încremenită în scutece de ghips

eu vă salut agonisesc agonie la căpătîiul morții
săraca e prăpădită e în stare să-mi lase
toată averea ei tocmai mie