Atât de multe rele despre soacră
S-au scris, s-au spus și se mai clevetește,
C-ar fi otravă, ciumă, c-ar fi acră…
La mine însă, nu se potrivește…

Și nu c-aș vrea ca să vă bag în boale,
Nici să mă laud, ori să fac gargară,
V-o spun pe bune, nu-nșir vorbe goale :
Cunosc o soacră, extraordinară !

De-atâția ani trăind cu ea în casă,
Nu știu să-mi fi făcut o mutră acră,
E o femeie, bine chiar aleasă,
Că d-aia zic, mai rar o așa soacră (!)

De cum mă scol din pat de dimineață,
(Doar să vedeți de mine cât îi pasă !)
N-apuc măcar nici să mă spăl pe față,
Cafeaua și țigara-mi sînt pe masă,

Apoi când plec, frumos ea îmi așează
La gât cravata, chiar și nodu-l face,
Iar părul, că n-am mult, mi-l aranjează,
La dungă, apretat, la patru ace ;

Când vin acas’, m-așteaptă bucuroasă,
Și-asta mereu, nu c-ar fi zi de leafă,
De-atâta stres, să sufăr nu mă lasă,
Masaj la tâmple-mi face și la ceafă ;

Un șpriț în plus îmi dă, când vine cina,
Ce-o pregătește numai pentru mine,
Iar când mă culc, tot ea stinge lumina
Și-apoi…nu vă mai zic, că mi-e rușine.

Acum, tu cititor care roșești,
De nu mă crezi, ți-o spun că nu mi-e greu :
E soacra norei mele, din Pitești
Și mama lui Costel…băiatul meu !

Valeriu Cercel