Cresc acolo unde pământul
nu naște decât fiare,
unde îngerii se roagă
în genunchi ca să poată zbura,
acolo unde sapi o groapă
adâncă cât pentru un om,
ca să crești o floare.
Mă înalț ca un parc de buruieni
în mijlocul Edenului,
și nimic nu mă poate opri
din cădere.
Scriu cu gândul la Belzebut,
la reînvierea ce va să vină
iar ochii îmi lăcrimează,
de trufie și de umilință.
Regret ce aș fi putut fi.
Regret că îmi doresc să fi fost.
Sunt ceea ce am devenit ca să fiu,
după 27 de ani…
atât de multe secunde.
Îmi privesc ceasul -
este ora trezirii,
când nimeni nu mai știe
dacă trebuie să faci duș, să mănânci,
sau să te culci înapoi,
este mijlocul nopții,
începutul viselor, al sexului,
gura aceluiași iad pentru mine.
sunt schimbul lui Sisif pe tura de noapte.