plecarea nu înseamnă uitare
tu stai la capătul nopților mele
ca o lampă aprinsă
ca un contur familiar de la care măsor distanțe
fără să știi că sunt un fluviu cu zile cascade
fără să vezi cum mă prăbușesc
sunt goluri în mine pe care nu le pot umple decât cu absența ta
rămâi ca un far după care îmi ghidez navigările
sunt un marinar
cu pielea fremătând de dorul valurilor
îmi port barca spre gurile de vărsare
marea mă așteaptă
așa cum tu mă aștepți în fiecare port în care opresc
și din care plec fără să ezit fără să-ntorc privirea
vâslesc necontenit cu îndârjire
deși știu că vâslele sunt de fapt brațele tale