poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-11 | |
somnul. întotdeauna cald
întotdeauna febril ca nevoia de metadonă vine fără să mai apuc să mă uit la ce mi-am propus fără să mă mai gîndesc la tine. un întuneric necondiționat care mă întoarce pe-o parte pe alta. mă chircește. privit de sus trupul meu seamănă cu o mașină americană prea lată să poată parca în pătratele strîmte de la kaufland. uneori prea obosit să dorm. nici respirația sincronizată nici golirea de gînduri nici efortul nu mai ajută. ochii rămîn holbați pe albul carnivor al pereților. din trei în trei zile îmi vine să urlu. aici nu mai locuiește nimeni sau dacă locuiește o face pe vîrfuri. din trei în trei zile citesc apometrele notez conștiincios metri cubi. demult visez o acumulare de gaze care să facă țăndări apartamentul. să-ți dau de știre că încă mai sunt fascinat de explozii. încă mai sunt. aici nu mai locuiește nimeni sau dacă locuiește nu sunt eu. * oameni priponiți ca niște cîini de pază în locuri comune. se învîrt în jurul cuștii pînă ce lasă un șanț destul de adînc. vizibil din orice punct.ca marele zid chinezesc martor al trecerii și izolării. imaginez o mie de gesturi venirea ta de la bibliotecă depresia plimbările tale pînă unde se sfîrșește șoseaua și înapoi mișcarea degetelor de la picioare emoția somnul. întotdeauna straniu ca o despărțire pe fugă. * ce mă ține în viață în afară de ibuprofen. mai întîi frica de a te pierde înainte de a mă dezbrăca complet. mai întîi tandrețea care mă surprinde înainte de a mă dezbrăca complet de parcă în mine ar exista cîte un om pentru fiecare om. mai întîi frica de a te pierde înainte ca totul să se consume ca o flacără lipsită de oxigen. mai întîi frica. apoi dimineața în care mă trezesc senzația vagă am mai trăit momentul acesta de lipsă cînd apar la suprafață frînturi de oameni de locuri și nu sunt altceva decît o stație de epurare tu ai spune că e sindromul membrului lipsă dar știi deja totul e nisip mișcător și niciun punct de sprijin în preajmă * nimic nu se pierde. ca într-un lanț trofic oamenii care nu mai sunt hrănesc oamenii care mai sunt. întotdeauna febril ca nevoia de metadonă
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate