E vina soarelui că se întoarce
În fiecare zi cu haină nouă
Þesută-n aburii urcați din rouă,
Pe care fusul astrului îi toarce ?

E vina stelelor că-n nemișcare
Fac să pulseze cerul în destin,
Cu suflul lor etern și plin
De temeri, de iluzii, de încântare ?

E vina noastră că între zi și noapte
Ne umplem inimile de zenit
Și dacă, îmbătați de asfințit,
Ne împletim iubirile prin șoapte ?

Mi-e dorul râu în albia lui mică,
Iar ceața lui spre tine se ridică.