Sub apele nelegiuite aceluiași cer
Doi fluturi ce-și atingeau aripile
Aproape că sufereau...
Mă jur i-am văzut chiar eu
Simțeam respirația aburii aceia aproape imateriali
Respirau prin mine miile de stele trăindu-le visele
Deodată am văzut sau am simțit
Nu mai sunt sigur...
Că nu mai sunt doi
M-am uitat și iată...
Unul era de negăsit
Poate că n-au fost niciodată doi
Mă ântreb dacă s-au contopit
De ce?
De ce nu au văd patru ochi s-au patru perechi de aripi?
M-am întristat neînțelegerii
ÃŽntr-un final fluturele mi-a spus :
Ai văzut vreodată un fluture să-l doară zborul?
Iată nu știu dacă viața e mai mare decît moartea ...
dar iubirea e mai mare decît amîndouă.