încă nu s-a inventat imaginea ta e prematur nu există instrumente să cioplească mâinile tale sunt de ceară se contopesc cu orice există la îndemână pot înlocui și inima

brusc sari de pe coastă în marea insipidă de culoare albă o rochie de mireasă care tace te așteaptă dar tu devii din nou altcineva și în cădere te unești cu un stol de păsări ce-și făceau cuiburile pe fundul mării marea secase de neputința prinderii tale

îți lepezi hainele pe unde apuci îți e indiferent ce femeie îți cântă dimineața nu ai ochi destui pentru ea trebuie să ți se pună și o aripă în plus

te decojești de tine fără prea multe umbre crengile încep să se usuce și le rupi

arunci totul la întâmplare nu ei cu tine nimic în urma ta niște vagoane goale duc aerul nerespirat

în orașul tău natal pe care-l vinzi zi de zi bucată cu bucată o valiză șubredă din care curg zdrențe și pe care le lași pradă îngerilor dezgoliți se face întuneric mult mai devreme

în tine trăiesc câțiva oameni în afara legii se războiesc tot timpul pe un loc în piele câteodadă se exfoliază unul pe altul se ajută să ajungă la mal își pun masca de gaze pe rând

azi ești erou mâine cerșetor în altă zi poeziile sunt prea sărate și le vomiți dar niciodată nu vei ajunge la mine deși sunt la câțiva metri insecta mi-a zburat din palmă spre o direcție nouă