orizontul
tremură subțire
pe chelia unui om
ochii
porționați
din mers
arată ca două stopuri ciobite
de la bariera căii ferate
clipesc intermitent
cu o întârziere de-o treime
dintr-o secundă
zâmbetul
cusut de falcă cu un os
pare sterp
deși mimează câte-o trepidație
la fiecare pas
spinarea
plagiată din semnul întrebării
dă impresia unor covrigi
înghesuiți pe ață
pașii
se agață de el
ca de un trecut tensionat
crează confuzii
și toate lacrimile
deraiază înspre extremitatea
șubredă a scheletului

din palma
pîrlită de sudoare
fâlfâie ultimul semnal

nu vă faceți griji
azi și-a depus demisia

...trenul pleacă și vine