Mi-am bătut în cuie
îngerul cu aripi de izvor
fâlfâind în atmosfere fără oxigen
eternitatea am micșorat-o
până la punctul unui blestem
dragoste pătimașă de nesfârșit
așează-mă în pauza unui neînceput
și desenează un cerc fisurat
prin care se prelinge melancolia
un dor ateu se învârtește la infinit
pe masa unei poezii divine
iluziile unei frumuseți perfecte
se desfac trist în lacrimi vinovate.

Ceva lăuntric se rupe în altceva artificial.