poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-11-19 | |
când locuia în orașul de sus se simțea sus
chiar și închis între patru pereți de beton. orașul se întindea la picioarele lui ca o hidră fosforescentă și moale iar oamenii mici i se strecurau sub tălpi. nevătămați și inofensivi. niște furnici lipsite de conștiința roiului. când locuia în orașul de jos se simțea jos dar așa cum te simți jos când șezi în poalele mamei bătrâne care întinde foi de tabac și îți spune povești. chiar și închis între patru pereți de beton la cald era inima urbei întinse în jurul lui ca o placentă de bumbac și mătase cablată. când locuia în orașul de sus și mergea în orașul de jos centrul îl înghițea cu blândețe ca o baie de lapte și toate zgomotele îi sunau înfundat și cald ca un tors. când locuia în orașul de jos și mergea în orașul de sus zgomotele i se căpăceau în timpanul deodată bombat de pufoșenia norilor ca vata de zahăr. oricum ar fi fost și oricum ar fi mers se simțea acasă deci am toate motivele să cred că acum când locuiește în orașul de sub chiar închis între patru pereți de lemn el tot ne simte umblându-i deasupra ca niște furnici și pașii noștri pribegi tot îi sună ca torsul unei mame uitate. ____ Copyright Adela Setti
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate