Prin iarba murdară,
Se zbuciumă vântul,
Și ploaia se varsă
Peste case șiroi,
Copacii scheletici,
Își poartă cuvântul,
În cântec de nai,
Și tăcere-n cimpoi.
De nouri pe creștet,
E-n ceruri cununa,
Și ploaia în inimă
Toată o simt,
Cum cade năvalnic
Și vine într-una,
Și-mi sfâșâie sufletul
Cu umedu-i ghimp.
Și ploaia se urcă
Cu degete moi,
Ca o limbă de șarpe
Pe glezna subțire,
Și simt cum otrava
Veștedei ploi,
Mă mușcă de carne
Cu eternă iubire.
Hai veniți și cădeți
Deznădăjduit peste noi,
Voi ore cu tropot de ploaie,
În râuri ce curg în inimă moi,
În parcul pustiu și-n odaie.