într-o primăvară ce-și usucă lumina piezișă
în bărbile cerșetorilor pustiiți de foame
moare un vierme în fructul putrezit sub pom
un gînd mă pătrunde cu zgomot
cruzime inutilă această căldură lividă
ce cade ca un torent de cinism
vînt amestecat cu miresme
ard răsuflările muritorilor
chiar și cîinii par mai blînzi
umbră de emoție a sufletelor umile
încă mai descopăr instincte
ce trăiesc mai departe în trupul meu
amant trimis cu dedicație

m-am oprit și mă prefac
aceasta este aleea
pe care aș putea fi violat
de carnea ta sălbăticită de feminitate...

aruncat în străfundurile tale
ca o strigătură
mă voi întoarce doar o lacrimă
duh de amiază plutitoare
totul dispărut unul în celălalt
mecanică suspectă ce ne acoperă
sub pleava unor fluturi scurși
dintr-un măr

voluptatea unui sinucigaș
cameleonică împreunare
două lacrimi de rășină sînii tăi
topiți într-un șamanic joc cu mărgele

timpanele plesnesc în vuietul
invaziei de muguri
se țese o dragoste în spațiul
de deasupra noastră
cînd noi o vom percepe
ne vom întîlni într-o anumită zi
la o anumită oră

dar locul?