E toamnă, de când te știu a toamnă,
A ruginit via, inima și stelele din carul mare.
Dumnezeu a scuturat cenușă peste noi
E semn că nu ne mai rabdă să-i jefuim liniștea.
Ne-a amăgit…
În sânul lui Avraam nu e loc decât pentru sfinți,
Adam nesătul a mușcat și ultimul măr,
Între cer și pământ nu mai este loc pentru două perechi de aripi.
Dacă ne ascundem unul în altul, altul în ce să se ascundă?
Oglinzile s-au spart din icoane,
Oamenii-s gropi nesătule cu gurile căscate,
Băncile-n parc se plâng de lombosciatică
Iar noi, noi tot căutăm un trunchi de infinit.

P.S.
Þine-mă strâns în suflet, în carne și-n oase
Apostolul spune că dragostea nu cade niciodată.