Mă uitam pe străzi cum necunoscuți
Închină ofrande printr-un gest al mâinii
Tu treci peste toți călcând fără scrupule
Din trupurile lor țâșnesc inimi
Din al tău carne congelată

Mă întreb mereu de ce nu există
Pentru noi, sub cer, câte un Dumnezeu
Pentru fiecare parte din noi
Și a început să miroase a tumori
Ne întorceam fețele cu seninătate
Către el...

Câinele vecinei zgâria cu ghearele
În ușa mea mai apoi a lăsat o mâna
de om era curată

Poate că era neînsuflețită

ÃŽn loc de final
Am lăsat loc de sarcofage

Am chemat rudele așteptând să ne culeagă
Dumnezeu oboseala din vintre

Îmbătrânisem peste măsură
Dumnezeul nostru ne întoarse milos spatele