poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-11-09 | |
1) Rătăcesc prin umbre de ciulini
Și florile li-s eclipsate de spini Un spirit de os îmi cască pietrele cu dinți din drum Și zumzetul lumii de plastic, beton și fum Îmi pulsează în urechi ca oboseala zidurilor Printre care trec, când mai mult decât să urc, cobor; Banal, cotidian, prin funigine de metropolă Închegând treptat, mai strâns, în suflet o necropolă. Și-atunci mă rog, rănită de amurg, Unui la fel de-ndurerat, dar neputincios demiurg: "Fă să mai tacă încă a zorilor venire! Ci noaptea umple-o cu-o liniște-n devenire..." 2) Când cyber-space-ul mă-nghite, mai negru, Mai sufocant decât primordialul haos integru, Și pavajele gri, luminile de neon, Suntele de claxon, stâlpii de beton Se surpă circular înspre mine, Deschid din nou, Doamne, rănile spre Tine: "Fă să mai tacă încă zumzetul de sfere, Îneacă-l măcar astăzi cu liniști efemere!" 3) Când demiurgul, neputincios în anihilare A mizeriei, îmi arată o lumină mai mare Drept consolare, să știu că se poate O parte a nopții, să fie mai noapte, Și-o parte a cerului, să fie mai albastru, Cu totul plutind în spirala lui Zoroastru. Vrăjită peste fire de lingurița de pace, Îl rog, încă o dată, să simt că totul tace; Răgazul - și sublimul - să nu fie trecător, Mirajul creat să nu fie o proiecție a propriulu-mi dor. Faustian, frenetic, tânjind să înghit clipa: "Fă să mai tacă încă tot ce-mi uscă aripa!" 4) Văzând cum aripile-mi uscate se tot desprind și cad, Angoasa-mi crește, crește, în zgomotul tot fad. Chircindu-mă de demonii interiori, Zbătându-se și ei încurcați în sfori de fiori, Dezamăgită de Fata Morgana de care S-a servit, Întorc spatele unui demiurg copleșit De problemele ce s-au înmulțit odată cu creații Din vise, sânge, lut și chimice reacții; Probleme prea multe, pe care nu le mai poate rezolva, Decât cu niște scamatorii ieftine, cumva... Mă-ntorc spre tine, un muritor, ca și cum ar fi firesc Și te privesc... de-ai ști cum te privesc! Fără să cred cu-adevărat, fără să sper, Cu pupilele agitate, ca pe cel din urmă reper; Nemaivoind să ucid acum decât demonii din mine, De parcă nici n-ar mai conta restul de întunecime, Te rog: "Haosu-mi de viață tu îl umple, Fă încă să mai tacă doar vuietu-mi din tâmple!" 27.02.2005
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate