O frunză albastră plutește în eter. Încerc să ignor vântul rece ce îmi lovește obrazul ca un bici. Prizonier al dorului mă plimb prin ploaie încercând să regăsesc liniștea pierdută.

Caut drumul cel mai scurt către lumină printre anotimpuri străine. Îl caut demult. M-am rătăcit într-o lume străină sufletului meu iar inima mea bântuită de nostalgie plânge pierdută pe la porți străine.

Dincolo de noapte e zi, dincolo de nori sunt puzderii de stele albastre. Îmbrac mantia de foc a durerii și singurătății și încerc să mă conving că viața prezentă este doar un portal spre nemurire.

Poate că ar trebui să pornesc la drum înainte să obosesc sub povara clipelor ce se aștern peste trupul meu ca o cochilie cenușie uscată de vânturile mărilor.

Pasărea speranței mă ocolește iar fata morgana a viitorului îmi amintește că totul este efemer în lumea aceasta înghețată.

ACASÃ - cuvânt rotund ca o pâine; îl rostesc și simt cum întreaga ființ îmi reverberează într-un ecou argintiu precum linia zenitului.

Dorința de a mă reîntoarce ACASÃ îmi presară troiene de zăpadă pe tâmple și iuþesc pasul. Ziua de azi va pleca curând și nu se va mai întoarce niciodată. Mă rog pomilor să îmi alunge somnul din gene cu foșnetul frunzelor. I-am îmbrățișat de atâtea ori pe vremea când eram iederă tânară dar ei m-au uitat. De-aș avea glas de privighetoare aș putea poate să îi înduplec să mă ajute...

Așez o candelă în fereastră pentru călătorul rătăcit și mă grăbesc să adun roua dimineții pentru a-mi răcorii tâmpla încinsă de dor. Povara e grea si universul mă pedepsește pentru că nu am învățat nimic din lecția aceasta de viață. Nopți albe la orizont. Nopți de argint cu fulgi reci si albi vestind trecerea către planeta visurilor.

Þin în palme lumina lunii și mi se pare pentru o clipă doar că am descoperit izvorul tămăduitor care să imi astâmpere setea cumplită, dar nu este decât o iluzie.