Din munții Elladei se-aude un plânset
Un dulce geamăt ca mugetul mării
Ce întristează pământul și Olimpul
Întunecatul Tartar și câmpiile Elizee
Leii își uită de prada din gheare
Iar prada uită că-i-n ghearele leilor
Lupoaicele își uită de puii înfometați
iar puii lor uită de-a foamei durere
Păsările cerului toate cad pe pământ
Căci toate uită din aripi să mai bată
Târâtoarele și fiarele ies din pământ
și spre munții Eladei se-ndreaptă
"Pane!Te rugam sa nu mai cânți
Te rugăm să-ncetezi acuma
De ce tot ții să ne necăjești
și-n lacrimi să ne fierbi inima?"
Făpturile i s-aruncară la tălpi
Însă Pan nu le dădu ascultare
și continuă să cânte din nai
Un cantec de dor și de jale
Lăcrimând își sărută naiul
și din el începu iarăși să cânte
Din naiul în care Driops se prefăcu
Driops!Cea mai frumoasă nimfă din lume!
"Stăteam ascuns prin pădure
și roșind mă uitam spre tine
Inima îmi plesnea de dorul tău
și sângele-mi fierbea în vine
în acea clipă m-am întinat
Căci atunci păcatul m-a cuprins
Ca o fiară nebună spre tine-am alergat
Ca pântecul feciorelnic să ți-l stric
Tu m-ai văzut venind ca un nebun
și urlând ca o nemaivăzută bestie
și speriată Olimpul l-ai implorat
Să te scape,să te prefacă în trestie
și trestie te-ai facut!
în iazul în care te scăldai
Cu mare jale mi te-am cules
și mi te-am prefăcut în nai!"
Asta rostea sărmanul Pan
Cântând din nai cu jale
Din naiul care odată era
Trupul iubitei sale
"Precum aleargă tinerele iepe cu coama vânturându-și-o pe câmpii
Așa alergai tu prin pădure la răsărit cu păru-ți vânturat în răcoarea dimineții
Gazelele veneau și se jucau cu tine alergau și săreau în jurul tău bucuroase
Florile se întindeau spre tine să le culegi iar eu în tufe ascuns te urmăream de departe
Acuma sunt singur vai! Atât de singur!Adorm în răceala noptii și mă trezesc în cea a dimineții
în durere adorm și când mă scol parcă două răni îmi dechid când îmi deschid ochii"
Zicând astfel sărmanul Pan plecă întristat în grota sa din munte
Iar prăzile și bestiile s-au de unde plecaseră înainte.