Pe piscul munților, deasupra omenirii
Arunc mâhnită cenușa amintirii;
E-nchisă-ntr-o cutie de cleștar
Cu scoici frânte de mărgăritar.

Simt adierea vântului de vară
Și ca un cerc ea mă-nconjoară;
Mă simt ca prinsă de-un fior,
Mă-nalț ușor și parcă zbor!

În corpul meu s-au adunat emoții,
Încremenesc și dau uitare vieții.
Nu mă simt de parcă aș trăi!
Nu mă simt de parcă aș muri...

Visez o clipă cu ochii deschiși,
Văd chipul angelic ce ține morțiș
Să mergem pe-o rază de soare
În mireasma cerului îmbietoare.

Dar raza cade pe pământ
Și-odată cu ea spulberând
Visul meu de-odinioară:
Un chip angelic ce coboară!