(introducere)
sunt un puzzle/ nimeni nu mă recompune
cascadă/ deșert/ alice sau țintă
mai mult piatră decât statuie pe soclu
nu am nicio formă definită/ ca un șarpe
privesc în pământ/ îmi strâng provizii de iarnă
din respirațiile voastre uitate pe străzi

(ieri)
hotarul cu tine l-am mutat/ așa că nu îmi mai pasă
dacă păsările își mută cuiburile în inima mea

(azi)
mestec norii mai departe ca pe niște mătănii
merg dezbrăcată la răsăritul soarelui
la marginea pădurii beau din somnul tău
umbrele îmi stau bine aranjate pe trup
animale de pradă se înfig în picioarele mele
ancore înfometate/ prezicătorul s-a înșelat
degeaba te furișezi în tine/ vârful săgeții
ți-a rămas pe afară/ se vede gata de luptă
poți să bei din sângele meu/ dimineața e mai proaspăt
are gust de mentă/ sau poate fi orice altceva

(mâine)
te vei întinde în mine cât vrei/ să începi de la tălpi
acolo silabisesc cel mai încet/ mă va durea
de frică voi merge pe aceeași stradă
unde mă îndrăgostesc mereu

(ziua care o aștept)
îmi imaginez că mă ții de mână și mor mai devreme
pielea e râncedă/ ochii se dilată
strigătul îmi iese singur/ fără să-l rostesc
ducându-se într-un cimitir al necuvântătoarelor

(ziua care nu va veni niciodată)
tu trebuie să cazi țăndări doar în mine
muchie de toamnă/ să îmi aduni
resturile împrăștiate/ șir de corbi