citesc întru acord cu ceea ce citesc
mergem împreună pe această cale,
mă gândesc uneori la autor:
cine este și de ce ar spune toate acestea?

și lectura se termină
și îl admir
stau o clipă și contemplu
adică nu contemplu,
pur și simplu aștept


aștept momentul când ințeleg că
m-am rupt de el.
și îi mulțumesc pentru ajutor.
știu că acum nu mai pot să citesc
nici din el, nici din altcineva.

și încep să citesc din mine,
așa, lent,
scrisul e foarte neciteț
gândurile fug,
parcă ar veni Vânătorul...
care ganduri scapă, scapă, care nu, se ascund pe unde apucă.

îmi troznesc mâinile și-mi interzic să-mi aprind o țigare.
încep să joc rolul Vânătorului
cele care au fugit sunt bune fugite
e vina mea că joc lent acest rol
ce? pot să le acuz că sunt prea repezi, sau lașe?

în minte se așterne un colț de natură
jos, la picioarele mele, gânduri ascunse în iarbă,
camuflate, verzi, mai subțiri ca firul de iarbă
jos, la marginea pădurii, gânduri roșietice, ișelătoare
risipite în masa amorfă de frunze.
sus, la picioarele mele, albastru, calm, adică nimic.
sus, la marginea pădurii, luminișuri,
a, și soarele se pare că e pitit; bine... e pitit după, tot pitit e.


îmi aprind o țigare și aștept, liniștit, să coboare seara.
bine... și lumina?
Îi mulțumesc respectuos și o aștept și altădată.