Azi am privit
Cu ochii minții
Într-o grădină înflorită
Și-am căutat parfum de roze
În iarba firii, înverzită ;
Dar din copaci,
Mă-ntâmpinară corbi negri
Croncănind cu jale –
Un stol de monștri
Fără milă-n
Grădina înfloririi tale.

Din croncănitul lor demonic,
O bănuială m-a cuprins ;
Parcă-mi spuneau cu glas
De tunet :
“Parfumul rozelor
S-a stins !”
Și îngrozit de gândul
Negru, ca smoala penelor de corb,
Am alergat nebun
La tine,
Parfum de roze vrând să sorb.

Dar tu, mi-ai spus –
Ne-ndurătoare, cum poți doar tu așa să fii :
“Azi, pleacă !”
Mi-ai înfipt
Pumnalul dezamăgirilor pustii.
Și-am înțeles atunci, prea bine
Că corbii negri n-au mințit.
Adio, roze veștejite,
Plecați
La fel cum ați venit !