Înalț biserica acestei cărți
pe cătarea lunetistului
cum m-aș împrejmui cu o aură,
n-ai cum să împuști lumina,
cuvintele apără!
De la facerea lumii ele n-au somn
și nici teamă.

Lunetistul e o rubedenie a trăgaciului,
o invenție a neputinței
guvernînd sub acoperire,
dar glonțul sărută mana cuvintelor
și cade-n genunchi,
moartea n-are încotro
și se-ncuie într-o pasăre albă,
pe umărul meu
moartea se înșiră acră pe-un cîntec
și îmi ciugulește din palmă