Prolog

Redundant ideea se-ntoarce în gândul încet
redundanți suntem toți, plini de scame rănite
cumplit se înscrie spre ultima Thule a mea, acest ultim ascet
jegos cântăreț al lumii hulite/râvnite.

Cântul 1

Mă apropii de capătul lumii dintâi, în urmă-mi e gândul,
nimic nu mă-ndeamnă spre gongul final deși piesa-i banală
prin replici și fețe, prin gest și decor; eu îmi țin rândul
la pâine, la apă, la aer, la viață, mă petrec fără fală

în amurgul ce-l simt coborând peste mine, în ultima Thule a mea.
Sunt reper pentru alții, sunt lumina ce-n ceață atrage naivii,
un far strâmb cu-o lumină perfidă sau sunt polara navigatorilor stea
(negustori printre vremi deși morți pretutindeni, dincolo de Thule sunt vii)?

Fiecare din noi, cârmaci disperat, conducem dincolo de Thule epava,
a acestui trup și-a acestui gând: din noi va rămâne doar pleava.