În tinerețea mea, de mult uitată,
Pe când iubeam și eu pe câte-o fată,
În exaltarea mea nevinovată,
Scriam puzderie de poezii.
Cântam Iubirea ca pe-un foc din Soare,
Copoul, cu miresme-amăgitoare
Și teii sfinți cu apă vie-n floare,
Adeseori, visând în nopți târzii.

Cu setea mea năvalnică de viață
Am înfruntat pieziș și foc și gheață.
Vrând să urzesc o nouă dimineață,
Vulcanul meu a stors mocnita lavă
Și îngerii din visurile mele,
Încununați cu un șirag de stele,
S-au războit cu Iadu-n lupte grele,
Vrând să aleagă boabele din pleavă.

Dar prins în plasa grijilor eterne
Sub timpul ce ne-ndurător se cerne
În existența noastră cea de vierme,
Mi s-a atrofiat acest elan.
Sub apăsarea hidrei comuniste
M-au istovit cerințe fanteziste
De construire-a “lumii socialiste”
Prin monstruoase planuri, an de an.

Nu am putut să-nalț la osanale
Lui Ceaușescu și Puterii sale
Glorificată-n marșuri triumfale,
De-aceea, m-au privit ca pe-un proscris;
La “Clopotul”, nici gând de publicare
A poeziei mele solitare,
Neconformistă într-a lor tipare –
Debutul meu, n-a fost decât un vis !

Dar azi, când Dictatura-i amintire,
M-am deșteptat din vechea amorțire
Și am din nou cu Muza întâlnire
În Universul nostru, mărginit.
Poate de-acum, va fi mai respectată
Cultura noastră-atât de încercată,
Mai credincioasă, depolitizată –
Democrație, bine ai venit !