Clopotul nopții se umplea de stele
și suna din ele
un clinchet prin vis...
Și tu când apari
îmi umpli gândul de stele,
ți-am zis.
Eram la pieptul tău
departe de lacrimi și ploi
și mă întrebam cum suntem fără ele
noi doi
și dacă ne-am însera
iubirea noastră ar deveni
întuneric de nepătruns?
Așa ceva nu se poate iubito,
mi-ai spus,
oricât de întuneric ai vrea să obții,
nu poate fi:
tu luminezi totul în jur.
Am râs la început
gândind în sinea mea
că orice-ai fi zis
era de necrezut:
eu eram stinsă de tine demult...