oamenii nu lucrează pentru oameni

privește clădirile construite de furnici și aruncă
pietrele se topesc în pânza păianjenilor grași
cultura câmpiilor subterane împroașcă vâscozități
fugi pe pământul din fața mea
nu mai poți să respiri
saga se oprește scuipând regrete

haide să fim cu toții victime neajutorate

ascundeți-vă de raze
bărcile pleacă în noapte
înainte spre ținutul ploilor reci

aruncă tot și nu mai arde lumânări
amintește-ți jurămintele în timp ce te echilibrezi pe funie
privește în jos, scutură praful
pietrele se vor topi în carnea victimelor

să nu uiți că trebuie să iubești fierul
chiar dacă nu ai niciun chef

aleargă pe calul alb
nu contează că nu există fantome

zâmbește

s-a terminat
sunetul inutil al salvării
amintirile au rămas în fotografii
ultima generație se scurge spre ușile batante