14 septembrie 2007

INDUCTUS
planuri alungite, contorsionate, un verb dedesubt
și deasupra
subțiind legăturile luminii cu lucrurile

ca un înveliș, dar nu gest întrerupt, pudoarea rostirii
trece-n curaj vreodată?!

creioane încinse înfipte în încheieturile mâinilor, picioarelor
pe o foaie de hârtie aparent goală – răstignit
un poet nu mai scrie, recită astfel.
Urechea ta învață glasul cel de acum.
…………………………………….
Literele au dezgolit rădăcini, credeai
că nu-s atent, priveai gingia sângerându-mi
fiindcă am gustat din ele
de atunci
nu mai există un «ăsta sunt eu», m-am scurs
trecând prin agregări străine…
…………………………………….
rămas undeva între planuri, rostind fără încetare
numele tău
îi țin culcuș pe limbă, interval of interval rugăciune

mă vrei astfel, știu, să nu fi învățat literele
degetele mele de grădinar le-ai fi vrut
de pădurar, de miner… numai curajul
da, acesta să fi fost de poet!
______________

ÎN PRIMUL FULG
mătasea cerului croindu-mi cămașă bleu
cenușie
pun doar marinul respirației înserării
săvârșind-o
simplu, ca un gest cu mâna
pentru tine, femeie promisă!…

luminătorii îi prefac în cârlige, de fiecare
va atârna ceea ce nu voi reuși
să fac pentru tine, femeie-dor… stai așa
doru-i neutru, chiar prea neutru și numai
iminența întâmplării – o simt – îl va sfărâma
ca pe un gând opus. iată
sunt un drum spre tine!

gol ca în prima zi
mă va recompune atom cu atom
drumul acesta rostogolindu-mă
azi fulg
________________

MOMENT DE BINE - 4
duhul frunzelor plecând încotro
traiectorii, prefacerea culorilor, frânturi
de voci: oameni, păsări, animale,
nerăbdarea vântului, poala lui amplă
gustul astfel al stropului de ploaie, lumina
strânsă
dar mai mult parfumurile în amestec nou
îmi încarcă momentul acesta de bine plin
revărsând ca într-o clepsidră care
nimeni nu o va întoarce, capătul ei fiind
străbătând germinații promise
în ierni probabile, apoi în alte anotimpuri

am și mai mult senzația că sunt
în toate acestea
că nu mă veți mai găsi niciodată
cel de acum

nu sunt pereche precum pantofii, nu am replică
precum un ecou la ecou – ori cutremur
am doar momentul acesta, cuibărit în el
vi-l dăruiesc vouă, dezbrăcați literele, sunt acolo
ca un «ă», ca un «o» sau «t»
«m», «u» și «n», împreună cu duhul lor
mi-e bine
cardinal, sferic
bob…
_________________

16 septembrie 2007

VISUL
mi-e jilavă fruntea, prea uscată pleoapa
pieptul scânteind, dar de gheață talpa
mâna amorțită, cuib uitat de stele
limba ține-n frâuri vânturi vineți, grele

ochiul în adâncuri, taină și comoară
burta lăstărește viță neagră, amară
gleznele-ndoite lumânări trunchiate
vrerile și glasuri toate-ngenunchiate

sori palizi, dâre moi aștern în cale
dincolo de cerul veșmântat de zale
cu o lance din lumină albă sidefie
în slavă trecea Domnul prin împărăție

mă amestec urmei sângerii, țărânii
căreia-i eram fiii și-ntru tot stăpânii
până suflul nou se-nalță și va recompune
perspectiva vieții altei lumi mai bune
_________________

APROAPE NOAPTE – DE TOAMNÃ
precum căderea obosită a frunzelor
este cadranul și acele lui grele
umerii acestui amurg
mă împing, întunericul nu mă mai înspăimântă
țipătul scurt, bătaia de aripă, pasăre nevăzută
încâlcită-n desișul ultimei păduri
gândurile mele, bezmetice chemări, iată frica mea
frica mea ascuțită
__________________

CONTRACÞII
vergele subțiri de oțel drumul
muchii încinse, culori mate
lumina din ce în ce mai puțină
din departe
vin trunchiate ecouri, nimeni nu mai strigă
numele meu desfrunzind, literele
bietele lui litere gârbovite –
zăpezile noi apasă, acoperă drumuri
sting muchii și voci,
îngroașă vergele
__________________

O LECTURÃ UȘOARÃ
suferința își caută armonia sa
în lirism, în misterul naturii, pentru voi
doar o lectură ușoară, pentru mine corul
din întuneric
spărgând ferestre, sticla lor vopsită cu negru

vă încearcă unde pioase, moi
catifelate, poate și o lacrimă
când cânepa nopții mi-e cămașă…
……………………………………
poetul nu mai există în realitatea aceasta
el este ancorat împreună corăbiilor
din porturi departe, departe
păduchii, setea, țipătul imploziv aparțin
altui trup insensibil și totuși înfricoșat
de lirism – neștiind a-l numi astfel,
de misterul naturii căutându-l instinctiv
armonia negăsind-o în suferință, nici
în surâs, nici în iluzia că un poet a trecut
vreodată prin trupul lui, părăsindu-l apoi
într-o dimineață de iarnă.
__________________

GEL DE PÃR
cânt șoptit, apoi mai tare
sub balconul tău precum
odinioară amorezii – tu ungi cu usturoi
cercevelele, tocul, mânerul ferestrelor
lapovița îmi strică părul dat cu gel
și machiajul de clovn
plec murmurând, bocancii sunt uzi, grei
ude mâinile, goale
tu repetai cu voce ascuțită refrenul
dintr-o reclamă de la un televizor
la odorizante pentru toaletă
mă opresc în fața unei vitrine
la magazinul din colț, îmi refac
pieptănătura, nu-mi iese și plâng blestemând
lapovița
__________________

TEMÃ CU TURLE CATEDRALEI
nașpa, zice
și oftează, ce mișto am visat
se făcea un pui de găină cu cioc de rață, părea
auriu
râdea

un om privea turlele catedralei
printre gratii
dădu să mai spună ceva… a uitat

fiecare
în patul lui – ca de spital
ne ferim să nu alegem același punct
din tavan, cică
e de rău

altul surâde prin somn, ori mi s-a părut
o ușă de fier undeva trântită răsună
vaiete, zgomote înăbușite…
liniște
liniște

îmi caut – unde-o fi punctul
din tavan
__________________

18 septembrie 2007

DURERILE
până să mă recunoască
ne-am învrăjbit, ne-am făcut reproșuri
privirea din oglinzi mă lovea, nu credeam
că m-au uitat așa de
repede
se credeau la început, se prefăceau că-s noi
proaspete, ale naibii durerile acestea
de măsea

de fapt, nu-i cea mai aprigă
fruntașă-i alta, căreia nu-i pot ține
oglinda
vine ca o respirație limfa dorului

restu-i
ipohondrie parcă…!
__________________

ECOURI
tot ce memoria sfințește
obiecte, imagini, vibrații
eul pictat undeva în urmă evaporat
degetul (profeție?!) a unui copil grav
în «mime» totuși lucindu-i ochii
bucle, panglici, flori presate și urmele
pe hârtie ca niște desene «criptate»
tot ce memoria sfințește
ecouri
efectul nu mai este același, acum
craniul mi-e din tablă zincată
ba chiar întreg trupul
plouă și
aud ropotul la fel
ca atunci când lucram într-o hală învelită cu tablă
…………………………………
deschizând ochii
ditamai soare în culmea amiezii
înăuntrul meu
ploua
umbra unui deget rămâne tot ce memoria
a sfințit?!?
__________________

VALERIU BARBU (DANDEȘ GANEA)

Dacă doriți să-i scrieți, adresa e: Barbu Valeriu, str. Traian 252, cod. 800186, Penitenciar, Galați