Mă chinuie de-o vreme senzația de zbor
Când gându-mi hoinărește pe-un colț de infinit,
Cu aripile frânte de lacrimă și dor
Aș vrea să cuprind cerul ce tu mi l-ai răpit.

Să-ți cuceresc reduta urcând ultimă treaptă,
Cu un sărut iubito să mi te otrăvesc,
În puzzle-ul iubirii căuta-voi partea dreaptă
Și-apoi la tine-n brațe ființa să-ntregesc.

Să demonstra greșeala genezelor Divine
Că pentru două trupuri ajunge un tipar…
Neputincios oftează Adamul cel din mine
Căci dragostea velină-i arhivă în sertar.

Martirizat pe rugul iubiri-ntâia oară
Mă mistuie de-o vreme în inimă un foc
Din luturile Evei am fost gonit afară
Și nici măcar în mine nu pot să-mi găsesc loc.